miercuri, 29 septembrie 2010

Dezinformarea, brand Realitatea

Se pare că băeţii ăştia de la Realitatea TV au dezinformarea în sânge! De fapt, ori sunt loviţi în cap, ori chiar nu sunt în stare să facă diferenţa între informare şi manipulare!?
Deunăzi, de la Palatul Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu a dat un interviu lui Cosmin Prelipceanu, în care, printre altele, făcuse următoarea afirmaţie: "...dacă se va considera că participarea mea în cadrul comisiilor de negocieri va fi necesară, voi accepta cu mare plăcere!"
Cred că aş fi ultimul român care să-şi pună obrazul la bătaie pentru Tăriceanu, numai că, de acestă dată, ca un arbitru corect ce mă pretind, nu pot spune că a fost neagră, din moment ce, tocmai eu, am văzut-o albă! Aşa că, seara, la emisiunea "Ora de foc", moderată de maeştrii bătăii de joc, Adrian Ursu (un jurnalis bun, cândva, pe vremea "Adevărului", dar care s-a prostituat în ograda lui Vântu) şi Oana Stancu (al cărei rânjet din timpul emisiunii mă face să cred că are veşnice mâncărimi prin anumite zone) a fost prezentat un fragment din filmarea respectivă, reţinându-se ideea cum că Tăriceanu ar fi dispus să accepte cu plăcere funcţia de...prim-ministru, dacă PD-L şi Traian Băsescu i-ar oferi-o.
S-a jurat Tăriceanu pe toată familia că n-a făcut o astfel de declaraţie, că nici n-a fost vorba de aşa ceva, dar, nimic, niciun rezultat. Ursu o ţinea sus şi tare pe a lui, iar ca argument relua acel fragment televizat, care, desigur, fusese tăiat şi lipit după cum le-a picat bine irealiştilor.
Până când veţi mai minţii poporul cu televizorul, pui de năpârcă ce sunteţi?



Oana Stancu, vedeta vendetelor televizate...iRealistic.

Notă 1: Atrag atenţia cititorilor că nici în visele sale cele mai erotice Oana n-ar avea asemenea picioare! Meritul revine cuiva (habar nu am cine-i autorul de drept), care după ce a "croşetat" poza a postat-o pe Baricada, de unde am făcut preluarea, cu mulţumirile aferente!

Notă 2: Publicată pe AQVILA-Spruz: 19 mai 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.